Bătăi și jafuri într-o familie de medici cunoscuți, din Craiova. CAZUL a ajuns până la Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor din Parlament

Bătăi și jafuri într-o familie de medici cunoscuți, din Craiova. CAZUL a ajuns până la Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor din Parlament
Medicul
Publicat: 09/05/2024, 07:00
Actualizat: 09/05/2024, 10:34

O cunoscută doctoriță din Craiova a depus un memoriu la Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupției și Petiții din Parlament, după ce soțul ei ar fi bătut-o cu bestialitate, în mod repetat, iar polițiștii doljeni ar fi închis de fiecare dată ochii, într-o manieră pe care a considerat-o cel puțin suspectă. Bărbatul violent, care nu și-a iertat nici copiii și nici pe tatăl femeii, este, la rândul lui, un reputat medic urolog din județul Dolj.   

Medic pediatru și profesor universitar, Ramona Mihaela Nedelcuță și tatăl acesteia, medicul Marin Davițoiu Ciobanu au trimis un memoriu la Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupției și Petiții din Parlament, în care au adus acuzații grave polițiștilor din Craiova.

În loc să apere cetățenii, îl protejază pe agresorul Nedelcuță Mihai Cristian, împotriva căruia au fost emise 3 (trei) ordine de protecție de către instanțele de judecată, totodată, acesta fiind cercetat pentru mai multe fapte penale precum, lovire, violență în familie, tâlhărie, încălcarea ordinului de protecție și încălcarea vieții private, și pentru evaziune fiscală, aceste fapte făcând obiectul a mai multor dosare penale ce zac nesoluționate de mai mulți ani la Secțiile de Poliție nr. 1, 2, 4 din Craiova, inclusiv la IPJ Dolj”, se arată în documentul semnat de cei doi.

Mihai Cristian Nedelcuță, bărbatul la care se face referire în memoriu, este, la rândul lui, unul dintre cei mai cunoscuți medici urologi din județul Dolj. Totuși, în ciuda succesului său profesional, în plan personal, doctorul Nedelcuță ar fi un om violent, care, ani la rând, și-ar fi terorizat familia, în mod constant.

Medicul Nedelcuță, evacuat din casă prin decizia instanței

Ramona Mihaela Nedelcuță a arătat că, în august 2021, doctorul a bătut-o atât pe ea, cât și pe fiul lor minor, motiv pentru care magistrații Judecătoriei Craiova au decis evacuarea lui de la domiciliul conjugal. Totodată, pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal pentru violență în familie, care a căzut în sarcina polițiștilor Secției 1 Poliție Craiova.

Deși au trecut aproape trei ani de atunci, dosarul nu a fost finalizat și trimis procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Mai mult decât atât, cei doi medici, tată și fiică, susțin că, atunci când Mihai Cristian Nedelcuță a fost audiat, agentul-principal Adrian Nuță ar fi încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil al fiului medicului, care avea calitatea de victimă, refuzându-i dreptul avocatului ales al acestuia să-i adreseze întrebări tatălui agresiv.

Ulterior, conform documentului citat, în zilele de 14 și 15 martie 2023, medicul urolog și-ar fi urmărit socrul, pe care l-ar fi bătut și tâlhărit. În urma incidentului, instanța Judecătoriei Craiova a emis un nou ordin de protecție pentru o perioadă de jumătate de an, însă, polițiștii Secției 2 ar fi refuzat punerea în aplicare a ordinului de protecție emis de instanță. Totodată, polițistul care l-a audiat pe medicul Ciobanu ar fi făcut presiuni asupra acestuia pentru a-l determina să renunțe la plângere.

Avocata victimei, bătută și ea de doctorul agresiv

Cei doi medici care au semnat reclamația au mai arătat că, atunci când  s-a făcut cercetarea la fața locului în cazul presupusei fapte de tâlhărie, Mihai Cristian Nedelcuță ar fi bătut-o și pe avocata socrului său, Gabriela Tulitu, care, în urma incidentul, s-ar fi ales cu un braț fracturat. În ciuda faptului că scenele violente s-ar fi produs în fața mai multor polițiști ai Secției 4, aceștia nu ar fi intervenit.

Șirul abuzurilor la această secție de poliție continuă și astăzi. Astfel, în ceea ce privește cercetarea penală a faptelor de violență, hărțuire și tâlhărie, sunt blocate de aproape doi ani la Secția 2 Poliție Craiova, de către Bădescu Cristian Mihai, cu toate că, prin adresa emisă în această cauză, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, în data de 31.03.2023, s-a dispus ca dosarul să fie înaintat Parchetului cu propunerea corespunzătoare în termen de 30 de zile de la trimiterea dosarului la Secția de Poliție, până în prezent nefiind audiat suspectul Nedelcuță Mihai Cristian” se mai arată în memoriul transmis Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupției și Petiții.

Înainte să se adreseze Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Ramona Mihaela Nedelcuță și tatăl ei făcuseră o sesizare similară la Ministerul Afacerilor Interne și la Inspectoratul General al Poliției, însă aceasta a fost declinată spre soluționare la IPJ Dolj, care la rândul său a declinat-o către Secția 2 Poliție din Craiova, mai exact chiar la polițistul Cristian Mihai Bădescu, împotriva căruia a fost formulată sesizarea.


CITEȘTE ȘI:

Dezvăluiri explozive despre OPERAȚIUNEA de RĂPIRE a milionarului cu Aston Martin, din Mamaia. Singurul condamnat a decis să rupă tăcerea

Ce câștigă pușcăriașii care acceptă BOTEZUL SECTELOR. Sandu Geamănu și Gheorghe Dincă sunt printre criminalii care s-au „pocăit”

Alarmă la Penitenciarul Craiova, după transferul lui Kostas Passaris. Criminalul grec așteaptă orice greșeală a gardienilor

FBI a cerut informații din România. Lideri de clanuri și soțiile lor vrăjitoare fac ravagii la Los Angelest

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare